Eşti aici

”Gară pe drumul Marii Uniri”

Data: Miercuri, 24 Ianuarie, 2018 - 13:00
Loc: Complexul Muzeal Bistrita - Nasaud, Str. Grigore Balan, nr. 19

Deschidem Anul Centenarului cu o primă expoziție itinerantă organizată în cinstea Marii Uniri!
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită miercuri, 24 ianuarie 2018, de la ora 13.00, la vernisajul expoziției foto-documentare ”Gară pe drumul Marii Uniri”, proiect realizat de Asociația Dar Development București, desfășurat sub egida Departamentului Centenar, din cadrul Guvernului României și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Inițiativa se dorește a fi un omagiu destinat combatanților din Primul Război Mondial, personalităților implicate în tratativele diplomatice care au dus la desăvârșirea Marii Uniri și, nu în ultimul rând eroilor feroviari, subliniind astfel extraordinara importanță a căilor ferate în realizarea României Moderne.
Pe parcursul anului 2017, în cadrul proiectului au avut loc evenimente la Iași, Mărășești, București, Târgoviște, Târgu Jiu și Alba Iulia. Acum, Trenul Unirii repornește. Pleacă de la Alba Iulia pentru a ajunge la Bistrița, cea de a șaptea locație, prima din Anul Centenarului.
În cadrul expoziției vor susține alocuțiuni următorii invitați:
• dl Marcel Oțoiu, director general al CENAFER;
• dl. Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului Căilor Ferate Române;
• dl Cristian Brutaru, director al Editurii DAR Development Publishing.
Partenerii în proiect ai Asociației Dar Developement: Arhivele Naționale ale României, Primăria Municipiului Iași, Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Judeţean Gorj ”Alexandru Ştefulescu”.
Organizatori: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
http://complexulmuzealbn.ro/
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavilaș